Cinema-ul întâlnește politica la NexT: LGBT, NexT Is Feminist și câteva Parables of Today
  • 06
  • 06

Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film NexT (22-26 iunie) își propune să facă din cinematograf un loc de întâlnire, un spațiu în care diferențele dintre noi, din ce în ce mai des speculate și instrumentalizate în ultimii ani în discursuri instigatoare la ură, sunt celebrate și îmbrățisate, iar filmele incluse în selecția festivalului își propun să fie, înainte de toate, un prilej de reflecție și de discuție.

 

Astfel, pe agenda festivalului revin și anul acest două secțiuni deja consacrate, LGBT și NexT Is Feminist, completate de o nouă secțiune de scurtmetraje cu un pronunțat caracter politic, Parables of Today.

 

 

LGBT

Trecând prin genuri și registre diferite, filmele propuse pentru programul LGBT de anul acesta confruntă prejudecățile majoritare și le demontează într-un mod curajos, oferind un discurs divers și incluziv.

Call your father, în regia lui Jordan Firstman, este povestea unei prime întâlniri între doi bărbați care aparțin unor generații diferite și prezintă dinamica dintre cele două personaje, profitând de circumstanțele create pentru a discuta dintr-o perspectivă comică stereotipurile culturii gay contemporane.

Cu ocazia unei vizite înapoi în țară, personajul principal al scurtmetrajului Ana se întoarce semnat de Ruxandra Ghițescu petrece o noapte în București la o bună prietenă din adolescență, Laura. Ana și iubita ei, Ines, devin pentru iubitul Laurei un pretext de fetișizare misogin-patriarhală a relațiilor sexuale dintre două femei.  

Regizorii André Santos și Marco Leão aleg să vorbească în Pedro despre relația dintre mamă și fiu punând în evidență tocmai tăcerile semnificative dintre cele două personaje ce lasă ascunse pe de-o parte, sexualitatea fiului, pe de alta, relația nu tocmai fericită a mamei cu actualul ei prieten.

 

 

NexT Is Feminist
Ce înțelegem prin feminitate sau masculinitate este influențat acut de normele sociale, produsele culturale și artistice jucând un rol important în confirmarea acestui status quo sau, dimpotrivă, în contrazicerea lui. Secțiunea NexT Is Feminist tratează tocmai această problematică și își propune  prin recurența pe agenda festivalului și, mai ales, prin filmele prezentate în cadrul ei, să își aducă aportul la suplinirea unei lipse încă acută de produse culturale care să se raporteze la lume dintr-o perspectivă feminină și care să adreseze subiecte care țin de drepturile și identitatea femeilor, fie că vorbesc despre maturizare, sexualitate sau maternitate.


Filmul care abordează cel mai direct reprezentările feminine și masculine este Test Shooting, un exercițiu de portretistică în care un bărbat se lasă fotografiat urmând indicații pentru femei, distribuite pe un site rusesc de matrimoniale.

 

Un alt scurtmetraj care chestionează prejudecățile, de această dată, legate de sexualitate și maternitate, este ludicul scurtmetraj Stay Ups al regizoarei Joanna Rytel, prezentă anul trecut în secțiune cu Moms on Fire.

 

Afecțiunea și grija paternă n-ar trebui să fie nici ea limitată de normele sociale. În comedia Clumsy Little Acts of Tenderness atenția se mută pe relația dintre fiica și tatăl ei stângaci, într-un moment în care, în mod convențional, ar fi impusă prezența mamei.

În animația Impossible Figures and Other Stories II casa unei femei se transformă într-un labirint vizual al emoțiilor și iubirilor trecute, care se insinuează constant în prezentul ei, atunci când momentul oportun se ivește, în timp ce eseul video What Happened to Her chestionează reprezentarea corpului feminin în cultura populară, precum și tratarea lui în industrie, pe platourile de filmare.


În Lucia, Before and After experiența avortului este prezentată ca fiind una personală și intimă, o decizie asupra căreia nimeni n-ar trebui să intervină. O abordare care redă într-o manieră pe cât de distantă, pe atât de sensibilă evenimentele ordinare care se petrec în viața Luciei înainte și după procedură, refuzând identificarea sau psihologizarea personajului.

 

 

Parables of Today

O noutate pe agenda festivalului, secțiunea Parables of Today  adresează  realitățile socio-politice ale acestei decade: aici, cruntul război sirian și valul de refugiați de război, al căror număr ar fi ajuns la 21,3 milioane de persoane, conform statisticilor UNCHR.

Fără să fie în mod explicit politică sau activistă, acestă serie de filme invită la o reflecție profundă asupra modului în care nuanțăm termeni și opoziții (aparent binare) precum locuitor și migrator, colonizator și colonizat, refugiat și imigrant, adăpost și acasă.

 

Mediu-metrajul Illinois Parables, care dă, de-altfel, titlul secțiunii, este un documentar experimental care care meditează modului în care omul decide să stăpânească pământul,  adresând totodată unele dintre cele mai grave conflicte din istoria modernă a Americii prin raportare la istoria unor teritorii ale statului Illinois – de la izgonirea Americanilor nativi și persecutarea comunității de culoare, până la poveștile unor grupuri de mormoni sau de communarzi francezi.

 

Borders, este un film realizat dintr-un singur cadru care surprinde trecerea unui grup masiv de refugiați, iar Home, povestea ficțională a unei familii de albi nevoită să fugă din fața unui conflict armat, care apelează la sensibilitățile unui public Occidental pentru a vorbi despre elementele universale al acestor tip de povești.

 

Filmul-jurnal Greetings from Aleppo arată o viziune extrem de personală asupra orașului asediat din nordul Siriei, făcut din perspectiva unui artist care, deși a reușit să se refugieze în afara țării, decide să se întoarcă în orașul natal.

 

Într-o perspectivă mult mai clinică, externă războiului, se află Zufall (termenul german pentru coincidență), un film eseu care explorează noțiunile filozofice care stau la baza noțiunii care dă titlu filmului prin raportare la coordonatele care definesc destinul indiviual al fiecăruia dintre noi.

 

Toate proiecțiile vor avea loc la Cinema Elvira Popescu, după următorul program:   
NexT is Feminist:  vineri, 23 iunie, ora 20:00
LGBT:  sâmbătă, 24 iunie, ora 20:00
Parables of Today:  duminică, 25 iunie, ora 20:00
Biletele au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro.

 

Festivalul Internațional de Film NexT a fost înființat în 2006 în memoria regizorului Cristian Nemescu şi sound designerului și compozitorului Andrei Toncu și este organizat de Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Cultural Român. Ajuns la cea de-a 11-a ediție, NexT se va desfășura anul acesta între 22 și 26 iunie.  

 

 


_________________________________________________________________________________
Facebook: https://www.facebook.com/NexTFilmFestival
Instagram: @nextfilmfestival
Bilete NexT is Feminist: https://goo.gl/lajFLo
Bilete LGBT: https://goo.gl/0qmnBF
Bilete Parables of Today: https://goo.gl/FKHIkh

More News
  • 20 iun 2017
Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de...
  • 27 iun 2017
On 26 th June 2017 at Cinema Muzeul Țăranului, took place the awards gala of the 11 th edition of NexT International Film Festival, presented...
  • 6 iun 2017
În așteptarea celei de-a 11-a ediții, NexT propune o nouă experiență cinematografică iubitorilor de film de scurtmetraj: Random Home Cinema. Conceptul original Short Waves Festival...